Veşnica stare.. albastru, mult albastru.

[...] A doua zi am petrecut dimineaţa într-un mod plăcut, vorbind unul cu celălalt şi ne prosteam - presupun că se poate spune aşa. Apoi era masa, un joc de cărţi, bagaje, şi tren... drum.
Mă enervez, fiindcă nici măcar nu e important. Nu mai e important! Era important momentul când îi vizualizam faţa! Când era în faţa mea! Când îl sărutam, când mă ţinea de mână, când vorbea.. când îi adulmecam mirosul..
Era minunat fiindcă era el, fiindcă nu mai era nimeni ca o altă alternativă, că nu mă gândeam la altceva decât momentul acela...
Nu sunt chiar atât de afectată acum, dar... sunt melancolică. Îl iubesc, de acest lucru mă îngrozesc acum. Dar trebuie să îl accept. Sentiment unic, huh? Aşa i se spune.
Sunt fericită cu ceea ce e acum. Ce a fost şi sper.. ce va fi. E o întreagă lume acolo! Fiecare cu importanţa lui. Dar el le face mult mai frumoase... câtă amestecătură! :)) - fragment