Scrisoare pierduta

Nu mai vreau sa fac nimic. Vreau sa ma pierd in flori si perne. Sa ma incalzeasca soarele si vantul molesit sa ma patrunda. Vreau sa rad in vremuri de demult, cand copilaria era atat de placuta.
Mi-e dor de prietenii pierduti, de vechi personalitati, de iubitul meu; cuvinte spuse de demult, jocuri si amintiri, sarutari; totul e ceva amestecat si fara sens.
Pe timpul zilei trecute a plouat. A fost ciudat fiindca n-a mai plouat demult.
Imi imaginez ca daca o ploaie m-ar prinde cu persoana iubita ar fi o binecuvantare mai aiurita.
Mi-ar placea sa fim uzi pana la piele, dar sa nu racim. Ne schimbam hainele in altele mai comode si uscate. Apoi ne-am contopi in perne si in pat, in uscaciune moale.
L-as iubi mult -pentru ca e el- dar si pentru acea minunata sedere alaturi. In zilele acestea batjocorite de timp si de soarta, l-as dori mai aproape. In noptile reci, cu miresme moarte, macar in vise de mi s-ar mai ingadui a visa.

- 2008, evocari

30.04.2010 E incredibil.
Există unele momente în viaţă când toate se dizolvă. Când ajungi să nu îţi mai doreşti nimic. Te pierzi pe tine însuţi când se întâmplă. Principiile aproape că dispar, iar ceea ce intervine e o stare de reverie continuă. Simţurile se amplifică, dar realitatea se pierde, rămâne în urmă.